Obiectivul „Schemei de ajutor de stat regional pentru investiții având ca scop reducerea efectelor negative ale deșeurilor asupra mediului si reducerea consumului de resurse primare” îl constituie acordarea de sprijin financiar operatorilor economici, în vederea realizării de investiții inițiale, în scopul reducerii la minimum a efectelor negative ale deșeurilor asupra sănătății populației și asupra mediului, reducerii consumului de resurse primare și creșterii ratei de reciclare și îmbunătățirea calității materialelor reciclate, așa cum este prevăzut in Strategia națională a deșeurilor .
Schema de sprijin va contribui implicit la dezvoltarea economica a regiunilor in care sunt realizate investițiile și, indirect, la crearea de locuri de munca, concomitent cu îmbunătățirea calității mediului înconjurător și economisirea de materii prime și energie.
Schema de sprijin se înscrie astfel în contextul necesității integrării politicilor de mediu in elaborarea și aplicarea politicilor sectoriale și regionale și al fundamentării unei strategii de dezvoltare economica durabila a României pe termen lung, in scopul asigurării unui echilibru intre dezvoltarea socio-economică și resursele naturale.
Prin prezenta schemă se va acorda finanțare nerambursabila în vederea efectuării de investiții necesare realizării de instalații noi pentru sortarea, tratarea, reciclarea si valorificarea deșeurilor, în vederea obținerii de produse noi, materiale reciclate sau materii prime secundare.
Sunt considerate eligibile următoarele categorii de cheltuieli cu investiția inițială (reprezentând o investiție referitoare la înființarea unei noi unități, extinderea capacității unei unități existente, diversificarea producției unei unități prin produse care nu au fost fabricate anterior sau o schimbare fundamentală a procesului general de producție al unei unități existente):
- cheltuieli necesare pentru realizarea construcțiilor necesare amplasării și montării utilajelor, instalațiilor și echipamentelor achiziționate, cu dotările aferente – instalații electrice, alimentare cu gaze naturale, instalații de încălzire, ventilare, climatizare (aferente doar incintei construcțiilor);
- cheltuieli cu achiziția și montajul utilajelor, instalațiilor și echipamentelor necesare îndeplinirii obiectivelor proiectului;
- cheltuieli cu achiziționarea activelor necorporale.